De curand am implinit 40 de ani. O aniversare si un prag, o trecere care pentru mine a venit cu un mare dar: o invitatie la celebrarea Vietii, in primul si in primul rand. A venit cu adancirea in ceea ce inseamna feminitate: continere, hranire, rotunjime. A venit cu primavara timpurie si miros de pamant reavan pe campurile ce inverzeau deja, timid dar hotarat in acelasi timp. A venit cu plimbari lungi in padure si apusuri de soare langa lacuri cu stuf. Cu culori vii aterizate pe sevalet si muzica picurand in suflet. Cu vise de noapte din cele “mari” – ca in preajma fiecarei aniversari din fiecare an. Cu o bogatie de trairi pe care n-as fi intuit-o, la 20, 30 si nici macar la 35. Acum un an sau acum o luna. A venit cu Uimire, din nou si din nou: uimirea bucuroasa de a fi vie, pe aceasta planeta superba, surprinsa mereu de noi inceputuri.

Inainte de a fi ceva de inteles, Viata e de celebrat. La 20, 30, 40, 50 sau 100 de ani, celebreaza. Celebreaza viata si lasa-te surpins(a) si purtat(a) cu incredere pe carari noi si mari noi – n-o sa regreti. Lasa-te trait(a) de viata, cum se spune.

Poti celebra Viata chiar acum, chiar aici, in locul, spatiul si timpul in care te afli. E suficient sa ridici privirea, sa te uiti in jur, sa deschizi o fereastra, poate. Sa faci un pas – sau cativa. Rumi ne indeamna, inspirat: “Observa minunile pe masura ce se petrec in jurul tau. Nu le revendica. Simte maiestria care imbiba totul si ramai in tacere.” Celebrarea are legatura cu un anumit soi de tacere, asa este – insa asta nu inseamna ca nu poti sa canti, de pilda. Sau sa dansezi. Ba da, insa va fi un Cantec, un Dans izvorat tot din tacere roditoare. Din uimirea respectoasa cu care ai stat si ai observat, simtit, ascultat, adulmecat.

Pe masura ce calatoria in care esti se desfasoara in fata ta, inveti despre adancime si zbor – si traiesti adancime si zbor. Inveti ca n-are rost sa te grabesti nicaieri, ca toate se petrec cand e timpul copt pentru ele si ca ascultarile, mai degraba decat vorbele, te invata despre tine, despre lume, despre ceilalti.

Inveti despre tine, in primul rand, ziceam. Asta este o “invatatura” care nu se termina niciodata – si e musai sa te apleci cu toata atentia asupra acestui lucru, daca vrei sa descoperi care ti-e darul. Desigur ca pe masura ce lasi acest proces sa se desfasoare, transformarea este inerenta. Transformare in ceea ce esti, de fapt, cu adevarat. Ai incredere in acest proces, priveste catre interior – nu spre exterior – si ai incredere ca de-acolo vei afla care ti-e miezul si vei putea sa fii tu insuti/tu insati, autentic(a).
Tocmai de aceea n-are rost sa-ti spun ce-am invatat eu – insa are rost sa descoperi ce-ai invatat tu, ce-ai aflat tu despre darul tau.

Celebreaza Viata – si celebreaza-ti umanitatea. Inainte de a avea vreun rol, oricare, esti in primul rand o fiinta umana. Si asta e destul – de fapt e mult, enorm de frumos. Celebreaza rasaritul si apusul, lumina si intunericul, zorile si amurgul, soarele si luna, stelele, vantul si pamantul. Norii si padurile, iarba si florile. Celebreaza oamenii de langa tine, privirile limpezi si exprimarea adevarului personal. Celebreaza inima, in tot si-n toate.

Ofera-ti spatiu pentru asta. Facand asta, vei oferi si celorlalti spatiu pentru asta – si veti celebra impreuna, intru echilibru si respect reciproc.

Celebreaza.

Ana Maria